30.1 C
București
marți, august 9, 2022

Zonele istorice din Istanbul

Zonele istorice din Istanbul (Turcia) au fost înscrise în anul 1985 în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.unesco.org.

În 2017, graniţele zonelor istorice din Istanbul, ca şi obiectiv al UNESCO, au fost clar definite, iar amplasamentul a fost uşor extins cu 96,2 hectare, astfel încât situl cultural cuprinde, în prezent, 765,5 hectare.

Cu locaţia sa strategică pe peninsula Bosfor, între Balcani şi Anatolia, Marea Neagră şi Marea Mediterană, Istanbulul a fost asociat cu evenimente politice, religioase şi artistice majore de mai bine de 2.000 de ani. Capodoperele sale includ anticul Hipodrom al lui Constantin, Bazilica Hagia Sofia (Sfânta Sofia) din secolul al VI-lea şi Moscheea Süleymaniye din secolul al XVI-lea, toate fiind acum sub ameninţarea presiunii populare, poluării industriale şi urbanizării necontrolate.

Istanbul a fost succesiv capitala Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin) şi a Imperiului Otoman. Este situat pe o peninsulă înconjurată de „Cornul de Aur” (Haliç), un port natural la nord, Bosfor la est şi Marea Marmara la sud. Peninsula istorică, pe care s-a dezvoltat fostul Bizanţ şi Constantinopol, a fost înconjurată de ziduri antice, construite iniţial de Împăratul bizantin Teodosie la începutul secolului al V-lea.

Moscheea Albastră, Istanbul, 18 decembrie 2021.

Foto: (c) Sha Dati/Xinhua



Moscheea Albastră, Istanbul, 18 decembrie 2021.

Foto: (c) Sha Dati/Xinhua


Valoarea universală remarcabilă a Istanbulului constă în integrarea sa unică a capodoperelor arhitecturale, care reflectă confluenţa Europei şi a Asiei de-a lungul mai multor secole, fiind modelată de geniul creativ al arhitecţilor bizantini şi otomani.

Orizontul distinctiv şi caracteristic al Istanbulului a fost construit de-a lungul mai multor secole şi cuprinde Bazilica Hagia Sofia, a cărei cupolă vastă reflectă expertiza arhitecturală şi decorativă a secolului al VI-lea, complexul Fatih din secolul al XV-lea şi Palatul Topkapî, care a fost extins continuu până în secolul al XIX-lea, complexul Moscheea Süleymaniye şi complexul Moscheea Şehzade, ambele lucrări ale arhitectului şef Sinan, ce reflectă punctul culminant al arhitecturii otomane din secolul al XVI-lea, Moscheea Albastră din secolul al XVII-lea şi minaretele subţiri ale Noii Moschei din apropierea portului, finalizate în 1664.

Bazilica Hagia Sofia, Istanbul, 18 decembrie 2021.

Foto: (c) Sha Dati/Xinhua



Bazilica Hagia Sofia, Istanbul, 18 decembrie 2021.

Foto: (c) Sha Dati/Xinhua


Cele patru zone ale proprietăţii sunt: Parcul Arheologic, la vârful Peninsulei Istorice; cartierul Süleymaniye cu complexul Moscheii cu acelaşi nume, bazarurile şi aşezarea vernaculară (proprie) în jurul său; zona locuibilă Zeyrek din jurul Moscheei Zeyrek (fosta biserică bizantină Pantocrator) şi zona situată de-a lungul ambelor părţi ale zidurilor de pământ Theodosiene, inclusiv rămăşiţele fostului Palat Blachernae. Toate acestea prezintă realizări arhitecturale ale perioadelor imperiale succesive, inclusiv Moscheea Albastră din secolul al XVII-lea, Moscheea Sokollu Mehmet Paşa, complexul Moscheei Şehzade din secolul al XVI-lea, Palatul Topkapî din secolul al XV-lea, Hipodromul lui Constantin, apeductul lui Valens, bisericile Iustinian din Hagia Sofia, Sf. Irene, Moscheea Küçük Ayasofya (fosta biserică a Sf. Serghie şi Bacchus), Mănăstirea Pantocrator ctitorită sub împăratul Ioan al II-lea Comnene de către împărăteasa Irene; fosta Biserică a Sfântului Mântuitor din Chora cu mozaicurile şi picturile sale datând din secolele al XIV-lea şi al XV-lea; şi multe alte exemple excepţionale de diferite tipuri de clădiri, inclusiv băi, cisterne (clădiri scufundate) şi morminte.

Muzeul Palatului Topkapî, din secolul al XV-lea, Istanbul, 20 octombrie 2021.

Foto: (c) Osman Orsal/Xinhua



Muzeul Palatului Topkapî, din secolul al XV-lea, Istanbul, 20 octombrie 2021.

Foto: (c) Osman Orsal/Xinhua



De-a lungul istoriei, monumentele din Istanbul au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării arhitecturii, artelor monumentale şi organizării spaţiale atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu. Zidul terestru înalt de 6,65 metri al lui Teodosie al II-lea, cu a doua linie de apărare, creat în anul 447, a fost una dintre principalele structuri de referinţă în arhitectura militară; Hagia Sofia a devenit modelul pentru o serie de biserici şi, mai târziu, moschei, iar mozaicurile palatelor şi bisericilor din Constantinopol au influenţat atât arta estică, cât şi pe cea occidentală.

Istanbulul este o mărturie unică a civilizaţiei bizantine şi otomane printr-un număr mare de exemple de înaltă calitate a diferitelor tipuri de clădiri, unele dintre ele cu opere de artă asociate. Acestea includ fortificaţii, biserici şi palate cu mozaicuri şi fresce, cisterne monumentale, morminte, moschei, şcoli religioase şi băi populare. Locuinţele tipice din jurul celor mai importante monumente religioase din districtele Süleymaniye şi Zeyrek sunt mărturii excepţionale ale culturii târzie otomane.

Oraşul este un ansamblu remarcabil de monumente, elemente arhitecturale şi tehnice care ilustrează perioade diferite din istoria omenirii; în special, Palatul Topkapî şi complexul Moscheii Süleymaniye cu caravanserai-urile sale, şcolile islamice, facultatea de medicină, biblioteca, clădirea băii populare, ospiciul şi mormintele imperiale sunt exemple remarcabile de complexe de palate şi religioase din perioada otomană.

Casele tradiţionale din lemn din districtele Süleymaniye şi Zeyrek au fost clasificate ca fiind pe cale de dispariţie la momentul înscrierii în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. În ciuda schimbărilor iminente, de atunci s-au făcut multe eforturi pentru conservarea şi stabilizarea structurilor de lemn din cadrul amplasamentului, menţionează site-ul UNESCO. Schimbările în structura socială din zonă au afectat, de asemenea, utilizarea acestor clădiri. Peisajul urban este ameninţat de lipsa de întreţinere şi presiunea de a se schimba. Revitalizarea cartierelor Süleymaniye şi Zeyrek este un proiect îndelungat care necesită un proces atent de curăţare, conservare şi restaurare. Complexul Süleymaniye şi-a păstrat integritatea structurală şi arhitecturală, cu excepţia unor modificări minore în partea comercială. Moscheea Zeyrek, iniţial Biserica Pantocrator, a suferit din cauza mai multor cutremure.


Integritatea monumentelor majore şi a vestigiilor arheologice din cele patru zone istorice este în mare parte intactă, dar acestea sunt vulnerabile din cauza lipsei unui plan de management, care se află în proces de aprobare de către autorităţi, notează UNESCO. Zonele istorice din Istanbul sunt protejate de legile naţionale din Turcia privind protecţia monumentelor. Nu există, însă, legi speciale pentru construcţii care să protejeze siturile Patrimoniului Mondial UNESCO.

În anul 2006, la Istanbul a fost înfiinţat un departament pentru situri culturale şi naturale, care este, de asemenea, responsabil pentru gestionarea sitului patrimoniului mondial.

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a cerut Turciei, în 2021, să prezinte până în acest an un raport privind starea de conservare a Bazilicii Hagia Sofia şi şi-a exprimat „profunda îngrijorare” cu privire la consecinţele transformării în moschee a celebrului edificiu din epoca bizantină, conform AFP. Comitetul a declarat că „regretă profund lipsa de dialog şi de informare” cu privire la decizia Turciei de a schimba statutul muzeelor Hagia Sofia şi Sfântul Mântuitor (Pantocrator) din Chora, o altă capodoperă a arhitecturii bizantine. Turcia a respins îngrijorările exprimate de Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO cu privire la transformarea Bazilicii Hagia Sofia în moschee, estimând că deciziile sale privind siturile istorice din Istanbul au fost inspirate de „prejudecăţi, parţialitate şi motivaţii politice”. Cele două edificii sunt proprietăţi de stat şi au fost protejate „cu meticulozitate”, a precizat Ministerul de Externe de la Ankara, acuzând agenţia ONU de încălcarea suveranităţii Turciei.

Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei şi singurul megalopolis din lume întins pe două continente. Cu o populaţie în jurul a 19 milioane de locuitori, Istanbul este principalul centru financiar, comercial şi cultural al Turciei. Partea europeană se află situată în regiunea istorică Tracia, iar cea asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928. Alături de Atena şi Roma, Istanbul (Constantinopol) este printre cele mai venerabile capitale ale Europei. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.